De ce așa? Răspunsul meu, sădit din simplitate, este că mi-am dorit cel mai mult să trăiesc în mod conștient nașterea.  Au fost câteva motive pentru care am luat hățurile în mâinile mele, știind că e vorba de o experiență cu totul deosebită, ce se va petrece în viața mea. Le-am prezentat în rândurile de mai jos:

Momentul nașterii 

Așa cum mugurii pomilor răsar când le vine clipa, ori florile se deschid la timpul lor, tot așa există momentul nașterii și la bebeluș. Nici pe departe, nu este cel decis de medic, cum, aud că se practică, azi. Acel moment se petrece în taină și doar mama îl simte deplin. Nimeni altul (vreun medic sau alt personal medical) nu îl poate trăi și cuprinde în vreun fel, decât să participe ca un observator.

Locul neatins de nimeni

Cine participă la nașterea ființei din pântecul meu? Păi, dacă la conceperea copilului am avut parte de intimitate, noi părinții, mi se pare firesc să am parte de aceeași atmosferă intimă, atât pe parcursul travaliului cât și în momentul nașterii. Nu mă puteam împacă cu ideea de a-mi naște copilul în spital. Acolo e locul celor bolnavi. Ce să caut eu acolo? Plus că, dacă medicii elvețieni au declarat că, mediul cel mai potrivit pentru bebeluși este să se nască acasă, căci riscul de a lua microbi și a se îmbolnăvi este considerabil mai mic, decât din spital (ale lor par imaculate), ce să mai zic de cele de la noi. Nici nu încape în discuție, că i-am egala în ce privește igiena, curățenia și nu numai.  Același lucru îl subliniază medicii francezi. Există, chiar și în țară, un medic ginecolog, despre care am auzit, care are aceeași deschidere, înțelege ce înseamnă nașterea și respectă participanții implicați direct la ea. Spunea într-o prezentare că bebe nu are nevoie de flora spitalului, ci de cea a casei, respectiv a părinților lui. Sunt convinsă că e așa.

Planul de naștere al mamei

Ar fi ideal ca medicul să aibă o abordare diferită față de viitoarea mamă. Una mai cuprinzătoare, holistică și de încurajare, versus cea de frică și cu accent pus pe risc. Ar fi mult mai potrivit să îi prezinte tipurile de naștere, să discute, să îi ofere suport emoțional și psihologic și să o încurajeze pe mamă către nașterea naturală. Ori dacă nu e deschis, măcar să o asculte pe cea care știe ce are de făcut la naștere. O astfel de abordare, ar încuraja mama, în mod cert. Se poate, în unele cazuri ca, ea să știe mai bine planul de naștere, dar trebuie ascultată! Probabil sunt puține cele care au curaj, încredere și putere, căci majoritatea viitoarelor mame se predau medicilor și cred orbește în ce li se spune. Nu acordă atenție corpului lor și nu sunt deplin conștiente că nașterea este o trăire inegalabilă, ce aduce o enormă bucurie! Uite un alt motiv pentru care am luat, cum am precizat la început, hăturile în propriile-mi mâini. Sunt prea rebelă, poate, ca să las pe cineva să decidă pentru mine. Medicul îmi prezintă variante și eu, doar eu decid cum, când și care e momentul și modul în care aduc pe lume ființa ce crește în pântecul meu. Pentru că, acele clipe, sunt pentru o mamă, pregătită să își nască belelușul, înălțătoare, împlinitoare și intime.

Rimul natural al nașterii

O altă confruntare, o altă piedică sau dimpotrivă, libertatea de a alege cursul firesc al nașterii. Mi se pare lipsit de respect să îi fie provocată nașterea femeii, să fie grăbită în timpul travaliului. Indiferent cât de lung e travaliul, dacă mama se simte bine și nu prezintă complicații, ar fi normal să se aștepte ca nașterea să decurgă în ritmul ei. Răbdare, răbdare și iar răbdrare, tăcere și e deajuns!  Filmulețul acesta e doar un exemplu și un model de abordare a travaliului.

Intervenții și proceduri

Iarăși, total lipsit de respect îmi pare grăbirea nașterii prin intervenții. Mi se pare pur măcel orice tip de procedură, îndeosebi epiziotomia, aplicată mamei. Pentru toți cei care o practică, am un mesaj care sună așa: Atunci când sunteți constipați, vă invit să vă aplicați epiziotomia propriului vostru perineu, pentru a scăpa mai repede de materiile fecale care vor să iasă din intestin și cugetați. Ce simt mamele care trec prin acest măcel? Și cine ține cont de pierderea sângelui cu tot ce conține el bun pentru corp? Sau cine se gândește la rana produsă nu doar corpului ci și din sufletul mamei? De ce asemenea intervenție? Nu pot să accept o astfel de variantă, propusă mamelor la naștere, e batjocoritor. Nu e normal să amesteci în starea de bucurie a viitoarei mame, suferința provocată intenționat și nici să se profite de vulnerabilitatea femeii în travaliu. Mai degrabă, ar fi potrivit ca ea să fie încurajată să respire profund, ori lăsată în pace (dar nu în felul în care o face personalul medical din spitale, prin ignoranță). Corpul mamei știe mai bine ce are de făcut, ca să se dilate perfect. El chiar își face treaba. La fel e cu nașterea provocată ori programată cu cezariană, de multe ori, înainte de a fi pregătit bebelușul, doar pentru că, a ajuns o practică comodă și rapidă. Doar dacă se constată anumite probleme, patologii care ar împiedica-o pe mamă să nască natural, să recurgă la cezariană, dacă există complicații care ar pune în pericol viața mamei și a pruncului, atunci categoric, e necesar să se intervină, nicidecum dacă totul se petrece normal.

Ignorarea tatălui

E iarăși lipsit de respect, ca tatălui să nu i se permită participarea la naștere. Este cel care a contribuit la concepere și are tot dreptul să participe și la nașterea bebelușului. Este însoțitorul mamei și totodată purtătorul de cuvânt al ei, în situația în care ea intră în transă pe parcursul travaliului ori dacă e nevoie de o posibilă intervenție. Părinții bebelușului știu dinainte planul de naștere și se sfătuiesc împreună în luarea deciziilor. După o cezariană, el ar fi cel care ar trebui să îl atingă și să îl preia pe bebe și să îl țină aproape de mamă. Deci are un rol deosebit de important la naștere.

Vulnerabilitatea mamei

De ce se profită de vulnerabilitatea mamei? De ce i se cer semnături și declarații când ea e sleită de puteri după travaliu? Doar de dragul hârțogărelilor și a evidenței?

Privarea bebelușului de mamă

Consider că e absurd ca bebelușul proaspăt ieșit din cuib, să fie luat de la mama lui pentru a fi spălat, cântărit, evaluat.  Apoi dus în camera bebelușilor și ținut la distanță de mamă. Cum se poate simți acel prunc abia născut, altfel, decât abandonat; o traumă care o va avea în el pe viață. Eu una cred, că nimeni nu ar trebui să atingă bebelușul decât mama și tatăl lui. Sunt primele clipe din viața născutului viu și cele mai emoționanțe din viața mamei, primul contact cu noua ființă iar ele trebuie trăite și simțite împreună, nu separați. În natură, nu există separare între mamă – pui. Din primele clipe ale vieții, să introduci separarea e total nefiresc, aberant și o faptă egoistă.

Tăierea legăturii

La fel de absurd, chiar inuman par pentru mine, aruncarea placentei la gunoi și tăierea cordonului ombilical imediat după naștere. Poate că nu se știe sau nu se vrea. Ambele sunt vii și au roluri de o importanță majoră pentru bebe. Chiar și după naștere, îndeosebi cordonul, nu de aruncat la gunoi. Odată tăiat, rupe legatura nevăzută ce n-o cuprind medicii care nu au o viziune holistică asupra nașterii. Cât pulsează el încă transportă exigen și sânge bebelușului, iar în primele 40 de minute după naștere, are rol crucial de jucat, deci trebuie așteptat și apoi tăiat. Ar fi frumos ca părinții să decidă dacă să fie ori nu tăiat. Acesta ar fi indicat să fie lăsat până se usucă, apoi îndepărtat.

Privarea de drepturi

Ajunsă acolo, se prea poate să nu mai ai anumite drepturi, ori să nu îți fie respectate.

Nu sunt de acord cu vaccinarea bebelușului!

Iată de ce am ales nașterea acasă. Cine mi-ar fi împlinit mie, la spital aceste nevoi? Personalul medical le-ar fi privit ca pe niște pretenții ori mofturi. Așa că, am preferat să nu mă lupt cu cei ce fidelizează sistemul, nici să îmi consum energia, convingându-i să îmi respecte doleanțele și am ales asumat să nasc acasă.  Cel mai potrivit ar fi să existe case de naștere unde să se adune mamele să nască, așa cum există prin alte țări. Dar cum nu dispunem de ele, am fost nevoită să acționez în direcția care am simțit că îmi conferă siguranță.

Dacă pentru majoritatea femeilor este cel mai sigur să nască la spital, pentru unele dintre ele, cel mai sigur este să nască acasă. Acolo e locul cel mai prietenos ca să se simtă în largul lor și cel mai intim și relaxant mediu. Travaliul nu le e grăbit, mamele nu sunt deranjate, nu sunt în alertă ori sleite de putere, nașterea e blândă, iar bebelușii sunt așteptați cu răbdare și iubire. De ce spun și susțin acest lucru? Deoarece vorbesc din proprie experiență, trăită pe pielea mea. Nașterea e o trăire inegalabilă și plină de bucurie!