Sarea de cea mai bună calitate

//Sarea de cea mai bună calitate

Sarea de cea mai bună calitate

Ei că m-am împrietenit și cu sarea!

Dar nu cu cea de Himalaya sau cu cea rafinată. Că e plină cu iod și are antiaglomeranți, e tratată chimic și mai e și lipsită de minerale. Sarea despre care vorbesc este cea mai bună la gust.

Sarea. Blog - din firul Linei

Sarea ce o fac în casă

Ea e naturală și o iau direct de la sursă. Am descoperit-o doar în perioada când am fost însărcinată. Atunci am simțit ca să mănânc mai sărat. Așa îmi cerea corpul. Până atunci nu aveam apetit pentru gustul sărat. Îl preferam pe cel dulce, mult de tot. Știam de sarea asta din copilărie, dar nu mă atrăgea ideea de-a o consuma.

Sarea. Blog - din firul Linei

Slatina în toiul iernii

Drumul la locul de unde procur sarea

Ca să ajung la locul de unde o procur, îmi propun o drumeție cu însoțitoriCălin, acum și Iancu în marsupiu și cățelușele noastre. Ieșim din casă și urcām dealul din spatele ei. După ce mergem la deal pe cărare, ajungem în vârf și acolo ne așteaptă o priveliște frumoasă, cu satele întinse de-a lungul șoselei și văii Bârgăului și munții cei mai înalți (Munții Rodnei) ce ni se arată iar lângă ei Munții Țibles. De întoarcem privirea, vedem în depărtare alți munți înalți, ăştia sunt Călimanii. Continuăm să mergem pe cărarea dreaptă, care la un moment dat coboară ușor. Pe măsură ce ne apropiem, se vede o mlaștină cu stuf, ce adună vara multe păsărele și fazani. Lângă ea este o fântână cu slatină sau apă sărată. Când e cald, afară și secetos, pământul din jurul fântânii devine alb de atâta sare. Pare a fi o dantelă. E foarte concentrată. Umplem sticle cu slatină, mai admirăm peisajul ori ne lăsăm scăldați de soare și pe urmă purcedem iar spre casă. Drumeția durează în jur de o oră dus întors.

Slatina locul de joacă al copiilor

Aici era locul de joacă al fraților mei, cărora li se alăturau copiii vecinilor. Uneori tabăra creștea, intrau în ea și verișorii. Mi-o amintesc pe mama, năpădită de frică și grijulie cum era, că îi atenționa mereu pe băieți să nu treacă dealul. Că locul de după el e periculos pentru copii. Dar cine o asculta, doar eu care rămâneam cu ea acasă, o auzeam. Băieții zglobii cum erau, ieșeau din casă și țuşti prin grădină, urcau pe cărare fuga fuga la locul interzis, dar de ei preferat. Fiind mai mare, eu o ajutam pe mama la treburile ce le avea. Era speriată ca nu cumva să pățească băieții ceva. Curioasă o întrebasem ce e cu locul ăla. Și mi-a răspuns că mlaștina te trage de cazi în ea și nu mai ieși de acolo. Atât mi-a trebuit să aud, că am simțit un fior pe spate ce m-a umplut de frică. Evident că nu am ajuns aproape de ea, copilă fiind, niciodată. O priveam de pe coastă. Abia după ce am crescut, am vizitat mult cunoscuta slatină. Mlaştina e frumoasă, chiar misterioasă. Pe lângă sare, mai aducem de acolo și nămol. Eu fac terapie cu el.

Pregătirea sării

Gata cu povestea. Jos cu sticlele din rucsac și eu mă apuc de treabă. Torn slatina într-un bol de sticlă. Apoi îl pun deasupra sobei și la căldură se transformă.

Sarea. Blog - din firul Linei

Cristale de sare pură 

În câteva zile apa se evaporă și rămâne sarea cea bună. E plină de minerale, o cunoști după culoarea ei! Iar în mâncare are un altfel de gust că o pot și eu mânca.

Uneltele folosite pentru mărunțirea sării

După ce e uscată, o zdrobesc manual, sucitorul mi-e cel mai la îndemână și apoi o dau prin sită. Ce rămâne în ea, mai trece o dată prin simplul proces manual. La final o păstrez în recipiente de sticlă. La gătit pun direct slatină. Gustul mâncării e tare tare bun de la ea. Chiar se simte diferența! Și uite așa corpul a acceptat-o iar eu m-am împrietenit cu ea. Multă vreme nu am consumat sare defel, credeam că nu e sănătoasă. Am aflat mai apoi că cea naturală are o importanță deosebită pentru corp și joacă multe roluri în menținerea sănătății acestuia. Cum ar fi de exemplu reglarea PH-ului. Iar cum al meu este mic, numai bine îmi face! Am introdus-o de atunci în dieta mea cea simplă.

Fotografii realizate de Călin Gabor 

Sarea. Blog - din firul Linei

Slatina evaporată

By | 2019-05-01T23:17:24+00:00 mai 2nd, 2019|Simplitate|0 Comments

Leave A Comment

Produse